Fericire,iubire

Ciudat:-?
Credeam ca stiu cum e chestia asta...Cum ai grija ca fericirea sa fie acolo meru si sa sti ca totu' e bine...Da se pare ca nu ma prea descurc.Ori face el ceva aiurea ori fac eu ceva tampit si resesc sa il supar ori ma cert cu cineva sau simt ca am dezamagit pe cineva ori vad in fata cum anumite persoane isi bat joc de mine si eu nu fac nimic...Si asa vad ca fericirea e ceva pe care il obtii prea greu.mult prea greu.
Bine citatu: "Fericirea este ceva care nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata." chiar e tare dar oare cat de adevarat e? Imi place si credeam ca e adevarat dar nu mai sunt asa de sigura. Chiar mai are rost sa alergam toata viata pentru un ideal care stim ca nu o sa il implinim nicodata?

Sa zicem..suntem fericiti dar nu asa cum am vrea. Stim ca exista lucruri imperfecte care ne deranjeaza foarte tare si am vrea sa nu mai fie asa si stim ca nu se poate si uite asa ne distrugem mai rau.

Si daca totusi cu natura am fi mai fericiti decat cu oamenii? Si daca am avea prieteni copacii si daca ne'am indragosti de frunze si am saruta nebuneste florile?Si sa facem dragoste cu ploaia sa ne destainuim in fata naturii sa stim ca ea ne va ajuta.Sa ne jucam cu fiele de iarba si sa glumim cu insectele pe care le gasim pe scoarta unui copac pe care il imbatisam si care ne spune cuvinte dulci de dragoste si ne alinta si ne iubeste cum un om nu ar reusi sa o faca.Ar fi ceva..dar oare si natura inseala si te face sa suferi?